Cea mai dinamică şi puternică marcă locală de ferestre

vineri / 4 decembrie, 2015

Articol publicat în revista Fereastra noiembrie/decembrie 2015 şi pe site-ul Fereastra.

Compania Casa Noastră a fost înfiinţată în urmă cu două decenii, acest nume fiind ales din dorinţa de a deveni memorabil şi de a reflecta activitatea unei societăţi de dezvoltare imobiliară, apropiată de clienţii săi. Implicarea în producţia de tâmplărie termoizolantă a demarat în 2004, iar în 2006 brandul QFort (un nume inventat de Brandiet) a fost rezervat la nivel european pentru produsele companiei, lansarea pe piaţă urmând doi ani mai târziu.

Decizia de rebranding a fost luată în urma unor analize care au arătat faptul că mintea umană reţine maximum şapte litere sau cifre, atunci când vine vorba despre mărci de produse, în consecinţă acestea trebuind să fie scurte şi uşor de memorat… astfel încât QFort înseamnă calitate, confort (fort/forte/puternic), după cum transmite sloganul “QFort – ferestre şi uşi proiectate să reziste” sau “QFort – proiectat să reziste“, care este considerat cel mai atractiv brand din industria de profil, pe plan european.

Mesajul a fost conceput pornind de la ideea accesării pieţei internaţionale, fiind necesar să aibă o sonoritate bună în orice limbă. Încă de la înfiinţarea companiei, strategia de dezvoltare s-a bazat pe ideea conform căreia “realizăm şi vindem doar produse care ne plac nouă, asociate de servicii de calitate, ca pentru noi (…) noi suntem clientul, produsele sunt pentru noi, serviciile sunt pentru noi“. Nici în plină recesiune nu s-a făcut rabat la calitate, dimpotrivă produsul fiind îmbunătăţit, pentru a avea garanţia că, la nivel standard, sub marca QFort este comercializată cea mai bună fereastră. Politica orientată spre calitate a dat roade, în prezent aproape 75% din producţie fiind destinată exportului.

În opinia managementului companiei, “dacă serviciile se pot testa imediat, cea mai mare încredere, în cazul produselor de calitate, o dă timpul, iar nouă ni s-a întâmplat asta deja. Pentru ceea ce facem noi, este nevoie de timp, răbdare, multe resurse materiale, dar cel mai mult contează o întreagă «echipă» care să adere la valorile respective şi care să pună în practică strategia stabilită!“.