Clădirile nZEB și rolul tâmplăriei termoizolante în atingerea standardelor europene de performanță energetică

luni / august 15, 2022

Te-ai gândit vreodată oare ce impact are casa în care alegi să locuiești, asupra viitorului tău și al generațiilor următoare?

Deși se vorbește de mult timp despre încălzire globală, poluare și sustenabilitate, mulți dintre noi abia acum începem să realizăm că alegerile pe care le facem în termeni de echipare locuințe, materiale și medii de viață și lucru, ne vor influența în mod direct viitorul. Cu cât trece timpul, cu atât devine esențială alegerea de spații cu un nivel de poluare cât mai redus, mai ales atunci când vorbim despre locurile în care ne petrecem cea mai mare parte a vieții, cum ar fi casa, apartamentul sau biroul.

Conceptul de clădiri nZEB apare ca răspuns atât la nevoia noastră de protecție, sănătate și siguranță, cât și la necesitatea protejării mediului înconjurător, prin limitarea poluării, a emisiilor de CO2 și prin eficientizare energetică. Despre ce înseamnă mai exact acest concept, ce impact direct are asupra ta și cum poate contribui tâmplăria termoizolantă de calitate la atingerea standardelor de performanță energetică, vorbim în continuare!

Ce înseamnă nZEB?

Ultimele statistici ne spun că aproximativ 40% din consumul de energie din Europa provine de la clădiri. Acest lucru a determinat Comisia Europeană să creeze directive pe subiectul performanței energetice, care obligă sectorul construcțiilor și imobiliarelor să îmbunătățească eficiența energetică a clădirilor, prin conceptul de clădire nZEB sau clădire cu un consum de energie „aproape zero”.

Oficial, o clădire nZEB are o performanță energetică foarte ridicată, unde cantitatea foarte mică de energie necesară pentru funcționare este produsă într-o mare măsură din surse regenerabile, la fața locului sau în apropiere.

Totuși, atunci când vedem „clădire cu consum de energie aproape zero”, nu trebuie să ne gândim că acea construcție nu are nevoie deloc sau aproape deloc de energie pentru a funcționa. Aceste tipuri de clădiri sunt proiectate astfel încât să consume aproape la fel de multă energie pe cât produc, prin utilizarea de surse regenerabile. Energia produsă din surse regenerabile, care va avea un impact scăzut asupra mediului, la care se adaugă și materialele, echipamentele, tehnicile și tâmplăria utilizată în construcția clădirilor, precum și soluțiile pentru limitarea pierderilor de căldură și energie, duc, în final, la reducerea poluării și la un viitor mai bun, pentru noi și generațiile viitoare.

Durabilitatea și eficiența energetică: criterii esențiale pentru clădirile nZEB

Pentru a se conforma cu standardele clădirilor nZEB, clădirile existente și noi din România și nu numai, urmează cele două principii de bază ale sustenabilității: durabilitate crescută în ceea ce privește materialele utilizate și reducerea semnificativă a consumului de energie, valori pe care QFORT le-a adus pe piața tâmplăriei termoizolante încă de la începutul activității, de pe vremea când interesul pentru sustenabilitate era abia la început.

Alături de tipul surselor de energie și trecerea de la surse neregenerabile la cele regenerabile, provocarea nZEB stă în proiectarea sau renovarea clădirilor astfel încât necesitățile de consum energetic să fie cât mai scăzut. În acest caz intervine rolul tâmplăriei termoizolante din PVC și aluminiu în atingerea standardelor europene de performanță energetică.

Ce rol are tâmplăria termoizolantă în atingerea standardelor nZEB?

Fiind brandul cu cea mai bună izolație termică din România, QFORT are o istorie lungă în identificarea și dezvoltarea soluțiilor care să eficientizeze consumul de energie din locuințe, birouri și alte tipuri de clădiri.

Gama noastră de ferestre din PVC și aluminiu cu geam termoizolant Stars by QFORT, se încadrează perfect în categoria soluțiilor care pot ajuta la atingerea standardelor nZEB pe termen lung.

Ajutând la reducerea pierderilor de căldură pe timp de iarnă și limitarea pătrunderii căldurii în încăperi în timpul anotimpului cald, nevoia de a folosi aer condiționat sau sisteme de încălzire este vizibil redusă atunci când alegi ferestrele QFORT. Acest lucru duce la un consum la redus de energie pentru răcirea și încălzirea locuinței, deci la mai puține emisii de carbon, facturi mai mici și, în final, la diminuarea poluării.

Pe lângă ferestrele QFORT, atunci când vorbim despre eficiență energetică și durabilitate, ne referim la toate gamele de produse din portofoliul nostru, de la sistemele de uși culisante Panorama și Paysage by QFORT, până la ușile de intrare Baby I’m Home by QFORT și la sistemele de umbrire din gama Discret by QFORT.

Toate acestea funcționează după principii de eficientizare energetică și durabilitate, fiind proiectate să reziste și să facă diferența în viitorul tău și al generațiilor următoare!

Beneficiile clădirilor nZEB pentru tine și cei dragi

Câteva dintre beneficiile pe care o locuință care se conformează cu standardele clădirilor nZEB ți le poate aduce, pe termen lung, sunt notate mai jos:

  • Ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi ție. Faci asta participând activ la diminuarea poluării și la îmbunătățirea mediului prin eficientizare energetică.
  • Ai confort sporit, indiferent de anotimp, prin alegerea de soluții cu izolație termică ridicată pentru locuința ta.
  • Plătești mai puțin pe energie. Reducerea consumului de energie înseamnă automat facturi mai mici, deci mai mulți bani de investit în lucruri și experiențe care chiar contează pentru tine.
  • Eficientizezi costurile prin alegerea de soluții proiectate să reziste. Așa cum spuneam mai sus, unul dintre criteriile nZEB ține de durabilitatea materialelor și soluțiilor implicate în construcții și renovări.
  • Alegând uși culisante, reduci consumul de energie și te bucuri în același timp de lumină naturală din belșug, extrem de importantă pentru starea ta de bine.

În loc de concluzii, te invităm să te gândești activ la cum poți diminua consumul de energie actual al locuinței tale, participând astfel, alături de noi, la construirea unei lumi mai sigure și mai sănătoase. Dacă printre soluțiile identificate de tine se numără și schimbarea tâmplăriei termoizolante din casa ta prin alegerea unor soluții mai eficiente energetic, te așteptăm în cel mai apropiat showroom QFORT!