Responsabilitate sociala - sport

Sport

Pentru că încurajăm progresul și performanța, încercăm să ne implicăm în toate domeniile pe care le considerăm reprezentative pentru aceste aspecte. În viziunea noastră sportul este una dintre ramurile care ajută la dezvoltarea individuală și care, în același timp, duce la remarcarea și recunoașterea țării noastre peste hotare.

Am încercat să ne orientăm către ramurile sportive care nu prezintă o popularitate crescută în rândul publicului larg, precum scrima, un sport care ne-a oferit satisfacție și recunoaștere prin obținerea unor medalii importante de-a-lungul timpului.

Pentru a ne arata aprecierea față de sportivii care ne-au adus faima internațională, am ales să premiem unul dintre cei mai buni profesori de educație fizică și sport din România, Dan Podeanu.

În vârstă de 66 de ani, Dan Podeanu este o mândrie atât pentru Craiova, cât și pentru România. El antrenează lotul olimpic de scrima al țării noastre, descoperind în permanență tineri capabili să atingă performanțe mondiale.

Sub conducerea profesorului, echipa de scrimă a României a obținut rezultate remarcabile la numeroase concursuri, fiind dublă campioană mondială în 2010 și 2011 și de cinci ori campioană europeană în 2006, 2008, 2009, 2011 și 2015.

Apogeul a fost atins în cadrul Olimpiadei de la Rio, în 2016, când echipa de scrimă condusă de Dan Podeanu a câștigat medalia de aur.

În urma performanțelor atinse, profesorul Dan Podeanu a obținut recunoașterea meritelor la nivel județean, fiind premiat pentru întreaga sa activitate cu Diploma de Excelență din partea Inspectoratului Școlar Județean Dolj. La festivitatea de premiere am fost prezenți și noi, reprezentanți ai Casa Noastră, arătându-ne aprecierea față de eforturile și excelența în activitatea depusă de către profesorul Dan Podeanu, prin acordarea unui premiu special de natură financiară.

Suntem mândri că avem printre noi oameni de nivelul domnului profesor și suntem bucuroși să susținem eforturile sportivilor noștri de performanță.