Cum să scapi definitiv de grija facturilor mari la energie electrică indiferent de anotimp?

miercuri / noiembrie 27, 2019

Vine iarna și te gândești cu groază cum să îți împarți bugetul între cadouri, pregătiri de sărbători, vacanțe și facturile care, de obicei, cresc în această perioadă?

Este o problemă cu care tot mai mulți dintre noi ne confruntăm și asta datorită faptului că, atunci când ne construim, cumpărăm sau închiriem o locuință nouă, uităm să alocăm o atenție deosebită eficienței energetice a acesteia.

Dar ce este mai exact eficiența energetică, la ce ne ajută și cum facem să o obținem? Despre asta ne-am propus să vorbim în cele ce urmează!

 

Ce este eficiența energetică a locuinței și cu ce te ajută?

Eficiența energetică este, în primul rând, o investiție necesară și profitabilă, indiferent că vorbim despre locuința personală, cladirile de birouri, hoteluri sau orice alte domenii de activitate. O clădire eficientă din punct de vedere energetic este aceea care consumă cât mai puțină energie electrică pentru iluminare, încălzire și răcire, având implementate măsuri ce reduc consumul inutil de energie si aduc în acest fel beneficii atât bugetului alocat prin scăderea costurilor lunare plătite, cât și mediului înconjurător.

La nivel național și internațional, conceptul de locuințe și clădiri verzi a devenit principala preocupare a constructorilor și dezvoltatorilor, atât din punct de vedere ecologic, cât și economic, marile companii căutând permanent resurse și soluții pentru maximizarea și valorificarea eficienței energetice.

Și totuși, ce avantaje ai tu dacă alegi să îți echipezi locuința corespunzător, pentru a atinge un nivel ridicat de eficiență energetică?

În primul rând, beneficiezi de un confort sporit, atât pe timp de vară, cât și pe timp de iarnă, fără să fie nevoie să ții aerul condiționat pornit toată vara sau caloriferele la maximum toată iarnă. În plus, reducând consumul inutil de energie, vei scădea costurile lunare, facturile fiind mai mici.

 

Cum crești eficiența energetică a locuinței tale?

Există câteva aspecte de care trebuie să ții cont dacă vrei să ai o locuință mai confortabilă și, în același timp, să economisești bani și să protejezi mediul înconjurător. Aceste aspecte țin în mare parte de elementele constructive ale casei tale, dar nu numai. Iată mai jos câteva sfaturi utile, care te vor ajuta să crești eficiența energetică a locuinței tale:

  1. Alege ferestrele potrivite

Ferestrele sunt poate cele mai importante elemente termoizolante din ansamblul locuinței tale. Alese cu grijă, acestea pot spori confortul casei tale, prin izolație termică și fonică eficientă, rezistență și siguranță crescute.

Aspectul esențial, la care trebuie să fii atent atunci când îți echipezi casa cu ferestre termoizolante, este sticla aflată în componența acestora. Ferestrele termoizolante Stars by QFORT, spre exemplu, sunt echipate în standard cu sticlă SuperLowE – cu emisivitate super redusă. Acest tip de sticlă ajută la diminuarea pierderilor de căldură pe timp de iarnă, generând astfel un confort crescut și economie de energie. Opțional, poți alege și sticlă Planistar Sun sau Control Solar, care, prin caracteristicile sale, ajută la reducerea supraîncălzirii pe timp de vară și la izolare termică sporită pe timp de iarnă. Astfel, confortul tau este crescut în orice anotimp, iar facturile sunt mici, sporind eficiența energetică a locuinței.

Grosimea pachetului de sticlă ce intră în componența ferestrelor tale este, de asemenea, importantă, influențând coeficientul de izolație termică al acestora și gradul de eficiență energetică a locuinței. Spre exemplu, ferestrele QFORT – dotate cu un geam termoizolant triplu de 44 de cm grosime – te vor ajuta să economisești cu până la 87% mai multă energie decât o fereastră cu geam simplu.

  1. Ai grijă la izolația termică a casei

Ai grijă ca acoperișul, tavanul, pereții, pardoseala și subsolurile să fie izolate corespunzător cu materiale de constructii eficiente din punct de vedere energetic. Printr-un acoperiș neizolat termic, spre exemplu, se poate pierde până la 20% din energia termică pe timp de iarnă, acest deficit fiind recuperat de sistemul de încălzire cu un consum pe măsură și costuri crescute. Investiția în materiale de calitate îți va aduce confort sporit pe termen lung, precum și costuri reduse.

  1. Folosește surse alternative de energie

O variantă foarte bună de creștere a eficienței energetice și de protejare în același timp a mediului înconjurător, care a căpătat o mare popularitate la nivel mondial în ultimii ani, constă în folosirea de panouri solare. Acestea folosesc celule fotovoltaice, care acaparează lumina solară și o transformă în electricitate. Panourile solare sunt surse de energie regenerabilă, gratuită, autonomă, ecologică și inepuizabilă, ce reduc facturile la gaz și electricitate, generând costuri mai mici în comparație cu utilizarea surselor convenționale de energie.

  1. Alege becuri ecologice

Becurile consumă aproximativ 25% din energia electrică dintr-o locuință, costul cu energia consumată de acestea fiind chiar și de 10 ori mai mare decât valoarea becului în sine. Pentru a crește eficiența energetică a locuinței tale, poți opta pentru becuri LED, care sunt mai luminoase și mai longevive decât becurile tradiționale, ajutând, în același timp, și la economia de energie consumată.

  1. Ai grijă la lumina naturală

Controlul luminii naturale care pătrunde în locuință este, de asemenea, important pentru eficiența energetică a locuinței tale. Și în acest caz este important ce tip de ferestre alegi. Spre exemplu, ferestrele QFORT, create sub conceptul exclusiv QFORT View, sunt caracterizate printr-o suprafață vitrată cu 29% mai mare decât în cazul ferestrelor obișnuite, ce permite pătrunderea unei cantități mai mari de lumină naturală în casă. Acest aspect, în combinație cu o sticlă ce izolează termic, atât iarna, cât și în anotimpul cald, te va ajuta să crești eficiența energetică și confortul total al casei tale și să economisești banii plătiți până acum pe facturi.

  1. Alege electrocasnice eficiente energetic

În ceea ce privește electrocasnicele, majoritatea produselor de ultimă generație apărute pe piață prezintă caracteristici care pot aduce reduceri substanțiale la costurile energetice și de întreținere. Acestea sunt, de obicei, încadrate în anumite clase energetice, precum A sau A+, și folosesc mai puțină electricitate, pe termen lung ajutându-te să economisești atât energie, cât și bani.

  1. Deconectează încărcătoarele atunci când nu le folosești

Conform unui studiu realizat în domeniul energetic, încărcătoarele lăsate în priză și nefolosite, atunci când sunt mai multe într-o locuință, pot fi responsabile de până la 10% din costul total al facturii la energie electrică. Prin urmare, ai grijă să scoți încărcătoarele din priză, după ce telefonul, tableta sau laptopul ți s-au încărcat!

Prin urmare, tâmplăria din PVC cu geam termoizolant generează avantaje multiple în ceea ce privește confortul și siguranța dumneavoastră.

QFORT este brandul de ferestre cu cea mai bună izolație termică din România (conform Kantar Millward Brown 2018), ferestrele noastre Stars by QFORT ajutând la îmbunătățirea performanței energetice a mii de clădiri din România și Europa. Dacă încă nu te-ai ocupat de eficiența energetică a casei tale și ai emoții cu privire la consumul de iarna aceasta, nu este târziu să ne vizitezi!

 
Îți dorim mult succes în viitoarele alegeri pentru căminul tău!