Tâmplăria pe care o alegi pentru echiparea casei tale este cea care va face diferența în materie de confort, performanță energetică și aspect estetic deopotrivă. Astfel că, în funcție de, preferințele tale, stilul arhitectural al casei și bugetul de care dispui, vei avea de ales între tâmplărie din lemn, PVC sau aluminiu. Dar ce să alegi? Dacă vrei să crești valoarea casei tale, atingând în același timp și un nivel de eficiență energetică ridicat, cel mai probabil te vei orienta către ferestrele și ușile din aluminiu.
Ferestrele din aluminiu sunt cea mai modernă variantă de tâmplărie termoizolantă pe care piața o pune la dispoziția ta, având numeroase beneficii pentru cămin. Iată, în continuare, 7 dintre cele mai importante motive pentru care ar trebui să îți echipezi locuința cu ferestre din aluminiu:
Spre deosebire de alte tipuri de materiale, aluminiul este un material robust, ușor și deosebit de rezistent în timp. Spre exemplu, ferestrele din aluminiu Stars by QFORT au o durată medie de viață de până la 50 de ani, având o rezistență ridicată la expunere pe timp de ploaie și la depunerile de zăpadă.
În plus, aluminiul nu se deformează în timp și este rezistent la lovituri puternice, ajutând astfel și la creșterea nivelului de siguranță al casei tale.
Un alt beneficiu al tâmplăriei termoizolante din aluminiu este ușurința cu care aceasta poate fi întreținută. Aluminiul nu ruginește și nici nu se degradează în timp, procesul de curățare fiind deosebit de facil. Astfel, tu economisești timp și efort, iar ferestrele tale arată impecabil timp îndelungat.
Proprietățile de izolație fonică reprezintă de asemenea un criteriu deosebit de important de luat în calcul atunci când îți construiești o nouă locuință sau o renovezi pe cea existentă și ai nevoie de tâmplărie termoizolantă.
Ferestrele din aluminiu excelează în acest sens, având capacitatea de a diminua cu până la 48% zgomotul care intră în încăpere, acest aspect fiind foarte benefic mai ales atunci când casa ta are deschidere la bulevarde aglomerate. Bineînțeles, capacitatea ferestrelor de a izola fonic nu depinde doar de materialul din care este fabricat profilul acestora, sticla termoizolantă având un rol definitoriu în această privință.
Astfel, alegerea unor ferestre cu profil din aluminiu și pachet de sticlă termoizolantă de calitate va îmbunătăți simțitor confortul total al locuinței tale, asigurându-ți, printre altele, și o protecție fonică excelentă.
Un alt avantaj al ferestrelor din aluminiu constă în faptul că profilele acestora permit integrarea suprafețelor de vitrare foarte mari. Spre exemplu, ferestrele din aluminiu cu profile 5Stars View și 6Stars View sunt caracterizate prin cerceveaua (partea mobilă a ferestrei) ascunsă, acest fapt făcând posibil ca până la 85% din suprafața ferestrelor să fie sticlă. Astfel, pe lângă designul modern și elegant, vei obține mai multă lumină naturală în locuință și o vizibilitate mult mai bună către exterior.
Ferestrele din aluminiu cu geam termoizolant sunt ideale pentru construcțiile care urmăresc atingerea unui nivel superior de eficiență energetică, având proprietăți excelente de izolație termică în combinație cu sticlă de calitate. Astfel, nu ești afectat de schimbările de temperatură și nici de oscilația facturilor la energie electrică, economisind bani și crescând nivelul de confort al casei tale.
Dincolo de proprietățile și funcționalitățile tehnice ale profilelor din aluminiu, acestea pot îmbogăți din punct de vedere estetic locuința ta prin diferitele caracteristici de structură. Ferestrele din aluminiu 6Stars View și 5Stars View din gama Stars by QFORT, spre exemplu, au un design modern și elegant, datorită cercevelei ascunse, iar, opțional, acestea pot fi echipate cu balamale ascunse și chiar mânere „invizibile”, fapt ce conferă un aer minimalist întregului sistem.
În plus, profilele din aluminiu sunt disponibile într-o gamă largă de culori, fiind astfel posibilă personalizarea ferestrelor în funcție de preferințe specifice și alte elemente de design interior din locuință.
Pentru că bunele practici din construcții ne cer să fim atenți la conservarea și protecția mediului înconjurător atunci când punem bazele unei noi clădiri sau atunci când renovăm construcții existente, este important ca și tâmplăria termoizolantă aleasă pentru locuință să fie prietenoasă cu mediul.
Aluminiul este unul dintre puținele materiale reciclabile 100%, fiind o variantă foarte bună dacă ești preocupat de protecția mediului. Astfel, alegând tâmplărie din aluminiu, faci o investiție nu doar în viitorul tău, ci și în viitorul întregii planete, participând astfel la reducerea emisiilor de carbon din atmosferă.
Prin urmare, aluminiul, ca și material de fabricare a tâmplăriei termoizolante, oferă beneficii superioare în materie de izolație termică și fonică, design și durabilitate, fiind o investiție excelentă pentru orice tip de spațiu, fie că vorbim despre clădiri rezidențiale sau cu destinație comercială, indiferent de gradul de utilizare. În plus, fiind mult mai ușor decât alte metale și având o durabilitate mecanică ridicată, aluminiul este foarte rezistent la numeroase forme de uzură și are costuri de întreținere minime.
Dacă te-ai hotărât deja să optezi pentru tâmplăria din aluminiu, te invităm să citești mai multe despre gama de ferestre termoizolante din aluminiu Stars by QFORT, aici.
Îți urăm mult spor și alegeri înțelepte pentru casa ta!